Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a studiat milioane de experiențe apropiate de moarte

Unul dintre cei mai renumiți medici din Statele Unite, doctorul Sam Parnia, profesor la Universitatea din New York, susține că cercetările sale de decenii au adus dovezi convingătoare privind existența unei vieți de apoi. Aceste dovezi provin din studiile efectuate asupra pacienților care au trecut prin experiențe apropiate de moarte (EAM), milioane de oameni care au fost resuscitați după ce li s-a oprit inima și care, în multe cazuri, au raportat trăiri inexplicabile dincolo de limita vieții și a morții. Conform studiilor realizate de dr. Parnia și echipa sa, aceste experiențe sunt mult mai detaliate și semnificative decât s-ar fi putut anticipa anterior.

„Multe milioane de oameni din întreaga lume au trecut prin această fază timpurie a morții și au fost readuși la viață”, explică dr. Parnia. El a studiat aceste cazuri pe parcursul a 30 de ani, folosind diverse metode științifice și tehnologii avansate pentru a înțelege ce se întâmplă cu oamenii în momentele când inima lor încetează să bată și când corpul este, din punct de vedere medical, considerat mort. „În mod incredibil, pacienții raportează constant că, deși din punct de vedere medical nu ar trebui să fie conștienți și corpul lor ar trebui să fie mort, ei trec printr-o experiență complet diferită. Conștiința lor devine vastă, mai lucidă și mai ascuțită, iar ei pot aduna informații despre ceea ce li se întâmplă chiar și în timp ce medicii încearcă să îi resusciteze", a mai spus Parnia.

Unul dintre cele mai remarcabile aspecte ale acestor experiențe este că persoanele care au fost declarate moarte clinic retrăiesc momente din viața lor, nu doar din propria lor perspectivă, dar și din perspectiva altora. „Ei retrăiesc fiecare moment din viața lor, fiecare interacțiune pe care au avut-o cu ceilalți - nu doar din propria lor experiență, ci și din perspectiva celor din jurul lor”, a detaliat medicul. De exemplu, o persoană care a făcut rău cuiva poate simți exact aceeași durere pe care a simțit-o cealaltă persoană. Dacă au provocat fericire, retrăiesc acea bucurie. Aceasta sugerează că experiențele de viață, dintr-o perspectivă emoțională și etică, sunt mult mai complexe decât se credea anterior.

Fenomenul de „retrăire a vieții” în timpul morții clinice este susținut și de cercetările neuroștiințifice. Studiile au arătat că, deși activitatea cerebrală dispare aparent în momentul în care inima se oprește, creierul continuă să funcționeze, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp, după ce inima încetează să bată. În mod surprinzător, există dovezi că, în timpul resuscitării, creierul poate experimenta chiar explozii sporadice de activitate electrică, uneori chiar după ce a fost privat de oxigen timp de mai bine de o oră. Acest lucru a condus unii medici să pună sub semnul întrebării momentul exact în care o persoană este considerată „mortă”, sugerând că pacienții care au experimentat oprirea inimii ar putea, în anumite circumstanțe, să fie resuscitați mai târziu decât se credea inițial.

„Nimic din toate acestea nu este așa cum ne așteptam să fie. Nu ar fi trebuit să fim capabili să inversăm moartea. Nu trebuia să investigăm ce se întâmplă dincolo de moarte”, spune dr. Parnia. El subliniază că, în aceste momente, oamenii sunt capabili să își „evalueze întreaga viață prin prisma moralității și eticii”, un proces aproape filozofic care se petrece în interiorul minții lor în momentele în care sunt considerați morți din punct de vedere medical.

Mărturiile pacienților care au trăit astfel de experiențe sunt uimitoare și adesea pline de imagini care sfidează logica. Mulți dintre aceștia au relatat viziuni în care vedeau un tunel strălucitor cu o lumină la capăt sau chiar au spus că au întâlnit persoane dragi care muriseră deja. Alții au descris ce păreau a fi viziuni ale unei „vieți de apoi cerești”, ceea ce a alimentat speculațiile și întrebările legate de natura reală a acestor experiențe. Deși știința nu a ajuns încă la o explicație definitivă a motivului pentru care atât de mulți oameni au aceleași tipuri de experiențe în momentul morții clinice, există teorii care sugerează că acest fenomen ar putea fi legat de modul în care creierul funcționează în perioada imediat următoare opririi inimii. În aceste momente de „moarte clinică”, se crede că „frânele” naturale ale creierului se eliberează, iar percepția noastră despre realitate poate deveni mult mai lucida și mai intensă, deschizându-se astfel o fereastră către experiențe „incredibil de vii” ale amintirilor stocate.

Aceste cercetări, care se desfășoară de zeci de ani, provoacă o schimbare de paradigmă în ceea ce privește înțelegerea vieții și a morții. Dacă, pe de o parte, avem dovezi clare ale unor schimbări fiziologice în creierul uman care ar putea explica aceste trăiri, pe de altă parte rămâne întrebarea fundamentală: unde se termină cu adevărat viața și unde începe moartea? Aceste întrebări continuă să fie un subiect profund de fascinare și de dispută în cadrul comunității științifice, dar și în rândul celor care au trecut prin aceste experiențe.