Evoluția în Timp Real în Tibet: Cum S-au Adaptat Femeile la Condiții de Hipoxie

Evoluția este un proces continuu și dinamic, iar oamenii se transformă constant pentru a se adapta mediilor diverse în care trăiesc. Aceste adaptări devin și mai evidente în condiții extreme, cum ar fi altitudinile mari, unde concentrațiile de oxigen sunt scăzute. În Tibet, femeile care locuiesc pe platoul înalt au reușit să supraviețuiească și să prospere de peste 10.000 de ani, în ciuda provocărilor pe care le impune un astfel de mediu. O echipă de cercetători de la Case Western Reserve University din Cleveland, Ohio, a decis să investigheze cum aceste femei s-au adaptat fiziologic pentru a se reproduce eficient într-un mediu cu oxigen redus, iar rezultatele acestui studiu au fost publicate în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Studiul cercetătorilor a fost motivat de dorința de a înțelege modul în care selecția naturală influențează trăsăturile adaptative ale oamenilor care trăiesc în condiții extreme. În zonele unde stresul hipoxic este o constantă, cum ar fi Tibetul, oamenii au dezvoltat caracteristici biologice unice care le permit să se adapteze zilnic la aceste condiții. Aceste trăsături includ concentrații scăzute de hemoglobină, o ventilație mai eficientă, un flux sanguin mai mare și o presiune arterială mai scăzută în plămâni. Aceste caracteristici îi deosebesc pe tibetani de alte grupuri care trăiesc la mare altitudine, cum ar fi andinii, și contribuie la o sarcină și naștere mai reușite, în ciuda riscurilor asociate.

Cercetările anterioare au arătat că sarcinile în regiunile de mare altitudine pot duce la o creștere a riscurilor de greutate mică la naștere și preeclampsie, ceea ce sporește mortalitatea infantilă și maternă. Cu toate acestea, femeile tibetane par să aibă un succes reproductiv semnificativ mai mare. Studiul recent a scos la iveală cum anumite trăsături genetice și cardiovasculare conferă acestor femei un avantaj crucial în mediile hipoxice. Cynthia Beall, autor principal al cercetării, subliniază că aceste descoperiri nu doar că evidențiază adaptabilitatea impresionantă a femeilor tibetane, dar pot oferi, de asemenea, informații esențiale despre modul în care oamenii se pot adapta la condiții extreme de mediu.

Femeile tibetane au adesea copii cu greutăți mai mari la naștere și prezintă un nivel mai ridicat de saturație a oxigenului în sânge, alături de o concentrare mai scăzută de hemoglobină, ceea ce sugerează o eficiență crescută în transportul oxigenului. Aceste trăsături sunt asociate cu un număr mai mare de nașteri vii, indicând că selecția naturală influențează distribuția oxigenului în organism. Studiul a inclus 417 femei tibetane cu vârste cuprinse între 46 și 86 de ani, toate având experiențe reproductive variate. Aceste femei au raportat un total de 2.193 de sarcini, dintre care 2.076 au fost nașteri vii, iar cercetătorii au analizat îndeaproape caracteristicile lor cardiovasculare și hematologice pentru a înțelege succesul lor reproductiv.

Cercetătorii au adunat date detaliate despre fiziologia acestor femei, istoricul lor reproductiv și factorii socio-culturali, colectând, de asemenea, probe de ADN. Analizând trăsăturile de distribuție a oxigenului, au constatat că femeile care au avut cel mai mare număr de copii prezentau caracteristici unice ale sângelui și inimii. Deși nivelurile lor de hemoglobină erau comparabile cu media eșantionului, saturația lor de oxigen era semnificativ mai mare, ceea ce sugerează că sângele lor este mai eficient în livrarea oxigenului către celule fără a necesita o creștere a vâscozității, ceea ce ar putea pune o povară suplimentară asupra inimii.

Analizele genetice au relevat că această trăsătură eficientă în transportul oxigenului provine probabil de la denisovanii care au trăit în Siberia acum aproximativ 50.000 de ani, iar variația genei EPAS1, care reglează concentrațiile de hemoglobină, este unică pentru tibetani. În plus, aceste femei au dezvoltat trăsături care îmbunătățesc fluxul sanguin către plămâni și măresc dimensiunea ventriculelor inimii, facilitând astfel un transport mai eficient al oxigenului.

Femeile care reușesc să aibă copii vii își transmit aceste trăsături benefice următoarei generații. Astfel, femeile care supraviețuiesc sarcinii și nașterii în aceste condiții dure au șanse mai mari să aibă mai mulți copii, iar acești copii, moștenind caracteristicile adaptative ale mamelor lor, au, de asemenea, o probabilitate mai mare de a supraviețui și a reproduce. Acesta este un exemplu concret de selecție naturală în acțiune, subliniind importanța sistemelor eficiente de transport al oxigenului pentru succesul reproductiv în regiunile de mare altitudine.

Această cercetare nu doar că oferă o fereastră fascinantă asupra modului în care oamenii s-au adaptat la condiții de hipoxie, dar demonstrează și complexitatea interacțiunilor dintre genetică, fiziologie și mediu. Astfel, menținerea unui transport eficient de oxigen devine o provocare multifactorială, influențată de o varietate de trăsături cardiovasculare care permit supraviețuirea în condiții extreme.