Cea mai veche referire cunoscută la o eclipsă de Soare

Eclipsele de Soare sunt printre cele mai fascinante și enigmatice fenomene astronomice, observate din cele mai vechi timpuri. Recent, astronomii au descoperit o mențiune despre o eclipsă totală de Soare în Rig Veda, un text antic hindus datând de aproximativ 6.000 de ani. Această descoperire subliniază modul în care textele antice contribuie la înțelegerea fenomenelor cerești istorice.

Rig Veda este o colecție de texte hinduse compilate în jurul anului 1500 î.Hr., dar conține povestiri ce par să fie mult mai vechi. Aceste zicători și imnuri, adesea simbolice și alegorice, fac referire la diverse evenimente astronomice. De exemplu, textul descrie echinocțiul de primăvară în constelația Orion și ulterior în Pleiade, indicii utile pentru astronomii moderni. Aceste poziții permit datarea evenimentelor descrise, în jurul anilor 4500 î.Hr. și 2230 î.Hr., demonstrând că Rig Veda conține amintiri ale evenimentelor ce preced scrierea sa.

Doi astronomi, Mayank Vahia și Mitsuru Soma, au examinat recent pasaje din Rig Veda care descriu Soarele ca fiind „străpuns” de întuneric și tristețe, descriere ce sugerează o eclipsă de Soare. Aceste pasaje nu menționează miturile mai recente ale lui Rahu și Ketu, figuri din mitologia hindusă asociate cu eclipsele, indicând astfel că descrierile au fost făcute înainte de crearea acestor mituri.

Studiind aceste indicii și folosind calcule astronomice, Vahia și Soma au identificat două date potențiale pentru această eclipsă: 22 octombrie 4202 î.Hr. și 19 octombrie 3811 î.Hr. Aceste date sunt semnificativ mai vechi decât cele mai vechi referințe de eclipsă cunoscute anterior. Până acum, recordul era deținut de o tăbliță de lut descoperită în Siria, menționând o eclipsă în 1375 î.Hr. sau 1223 î.Hr., și o sculptură în stâncă în Irlanda care ar putea data din 3340 î.Hr.

Descoperirea din Rig Veda împinge cunoștințele noastre despre primele observații ale eclipselor de Soare cu câteva milenii în urmă. Interesul pentru această descoperire depășește simpla cronologie; ea ilustrează modul în care civilizațiile antice observau și interpretau fenomenele cerești. Observațiile, adesea integrate în povești mitologice sau simbolice, pot conține date astronomice precise și valoroase.

Această cercetare subliniază importanța revizuirii și recontextualizării textelor antice, care nu sunt doar relicve culturale, ci și înregistrări ce pot oferi perspective surprinzătoare asupra timpurilor timpurii ale observației astronomice. Detaliile studiului sunt publicate în Journal of Astronomical History and Heritage.