Acasă
politică
advertoriale
actualitate
administrație publică
monden
business
economie
cultură
sport
sci-Tech
evenimente
Nu a fost introdusa o sursa
Otilia Zamfir
384
Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă, a subliniat faptul că amânarea adoptării legii europene împotriva defrișărilor ar reprezenta o lovitură semnificativă în combaterea crizei climatice. Ştefănuţă a afirmat că pădurile nu pot aștepta și că este esențial ca legile menite să protejeze mediul să fie implementate fără întârzieri, pentru a preveni degradarea acestora, care are un impact direct asupra stabilității climatice globale.
Înainte de un vot crucial în Parlamentul European asupra Regulamentului European pentru combaterea defrișărilor (EUDR), Ştefănuţă a lansat un apel urgent către colegii săi din Parlament pentru a menține legea în forma sa originală, fără modificări care ar putea reduce eficiența acesteia în combaterea defrișărilor și a degradării pădurilor. „În faţa crizei climatice, nu ne putem permite să facem niciun compromis. Regulamentul privind reducerea defrişărilor şi degradarea pădurilor (EUDR) este un pilon esenţial al Pactului Verde European, menit să protejeze pădurile de care depindem pentru stabilitatea climatică globală”, a subliniat Ştefănuţă.
Acesta a reamintit că protejarea pădurilor este crucială nu doar pentru biodiversitate, dar și pentru combaterea schimbărilor climatice, având în vedere rolul esențial al pădurilor în captarea carbonului și în reglarea temperaturilor.