Acasă

politică

advertoriale

actualitate

administrație publică

monden

business

economie

cultură

sport

sci-Tech

evenimente

Press Bucuresti
Bogdan Bola

Nu a fost introdusa o sursa

Otilia Zamfir

1253

Inițiativa Deputatului Bogdan Bola: Protejarea Pensiiilor din România în Fața Inflației. „România nu poate fi mumă pentru unii pensionari și ciumă pentru alții. ”

Deputatul Bogdan Bola, membru al partidului Forța Dreptei, a lansat recent o inițiativă legislativă esențială în prima zi a noii sesiuni parlamentare, destinată să protejeze pensiile afectate de recalculările haotice ale guvernării PSD-PNL. Într-o perioadă în care inflația amenință să erodeze puterea de cumpărare a pensionarilor, inițiativa lui Bola vine ca o măsură de protecție necesară și binevenită.

Este datoria noastră, a parlamentarilor, să intervenim pentru protejarea pensiilor care scad, urmare a recalculării haotice făcute de incompetenta guvernare PSD - PNL. Da, vorbim de acele 800.000 de pensii „înghețate” care rămân „la fel ca până acum”, așa cum minte Ciolacu, dar care vor fi afectate de rata inflației și care, în realitate, scad!” a declarat Bola. Acesta critică dur actuala administrație pentru neregulile întâmpinate în recalcularea pensiilor, argumentând că, în prezent, pensiile care nu au fost majorate în urma recalculării nu sunt indexate cu rata inflației. Aceasta conduce, inevitabil, la o pierdere a puterii de cumpărare pentru pensionari.

Un exemplu concret al efectelor inflației asupra pensiilor este ilustrat de Bola: „Un medicament care anul trecut costa 50 de lei, acum îl cumpărați cu 60 de lei, iar anul viitor cu 70 de lei. În tot acest timp, pensia dvs. rămâne la fel.” Potrivit deputatului, acest lucru echivalează cu o tăiere „pe sub masă” a pensiilor, întrucât pensiile nu sunt indexate corespunzător cu inflația.

Propunerea lui Bogdan Bola vizează modificarea articolului 144, alin. (6) din Legea pensiilor, astfel încât pensiile care nu au beneficiat de creșteri în urma recalculării să fie indexate anual, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflației. „Prin această modificare, vreau să mă asigur că pensiile acestor oameni nu vor pierde din valoare în timp, corectând astfel o nedreptate” a subliniat Bola.

El a făcut apel la toți parlamentarii să sprijine această inițiativă, subliniind că „România nu poate fi mumă pentru unii pensionari și ciumă pentru alții.”

Într-un context politic marcat de discuții și demagogie, inițiativa lui Bogdan Bola este un pas concret și necesar pentru asigurarea unui trai demn pentru toți pensionarii români.

Press Bucuresti

Presa la un click depărtare.

Categorii

Acasă

politică

advertoriale

actualitate

administrație publică

monden

business

economie

cultură

sport

sci-Tech

evenimente


VOX Press - Partenerul tău în publicitate

2025