Cum își pedepsesc social-democrații liderii care pierd alegeri

Partidul Social Democrat (PSD) din România este cunoscut pentru stilul său necruțător în gestionarea liderilor care suferă înfrângeri electorale. Această practică a „mazilirii” liderilor nu este doar o strategie politică, ci a devenit o trăsătură definitorie a partidului, cu rădăcini adânci în istoria sa recentă. De-a lungul timpului, PSD a demonstrat că pierderea alegerilor nu reprezintă doar un eșec personal pentru liderii săi, ci și o oportunitate pentru reconfigurarea puterii în interiorul partidului.

Traditia „mazilirii” liderilor a început să se contureze cu mult înainte de a deveni o practică obișnuită. Un exemplu semnificativ este Adrian Năstase, care, după pierderea alegerilor prezidențiale din 2004 în fața lui Traian Băsescu și pierderea guvernării, a fost supus unei presiuni intense pentru a se retrage. În urma alegerilor, Năstase a fost înlăturat din funcția de lider al PSD, în contextul în care partidul a pierdut și guvernarea. Acest moment a fost marcat de „Noaptea cuțitelor lungi în PSD”, un eveniment semnificativ în istoria recentă a partidului, în care Mircea Geoană a preluat conducerea și a inițiat excluderea lui Năstase. Excluderea lui Năstase a fost influențată și de acuzațiile penale în dosarul „Mătușa Tamara”, care afectau imaginea partidului și creau o presiune suplimentară asupra liderului înlăturat.

Mircea Geoană, la rândul său, nu a fost imun la dinamica internă a partidului. După eșecul său în alegerile prezidențiale din 2009, în fața lui Traian Băsescu, Geoană a fost debarcat de Victor Ponta, care a preluat conducerea PSD. Într-un context politic agitat și marcat de controverse, Geoană a fost exclus din partid și din funcția de președinte al Senatului. Acest lucru a ilustrat continuarea tradiției de „mazilire” a liderilor care nu au reușit să aducă victorie partidului, înlocuirea acestora având un impact semnificativ asupra structurii interne a PSD.

Victor Ponta, care a venit la conducerea PSD după Geoană, a fost și el supus aceleași presiuni. După înfrângerea din alegerile prezidențiale din 2014 și scandalul Colectiv din 2015, Ponta a fost nevoit să demisioneze din fruntea Guvernului. Nemulțumirile din societate și criticile continue au făcut ca Ponta să fie forțat să demisioneze și din funcția de lider al PSD, în același an. Pierderea alegerilor și scandalul de amploare au afectat semnificativ poziția sa în partid, demonstrând că deținerea unei funcții de putere nu garantează imunitate în fața „mazilirii”.

Viorica Dăncilă a fost ultimul lider al PSD care a experimentat procesul de „mazilire” după pierderea cursei pentru Cotroceni. După înfrângerea în alegerile prezidențiale din 2019, Dăncilă a fost îndepărtată de Marcel Ciolacu, care a preluat conducerea partidului. Dăncilă a fost înlocuită într-un moment în care centrul de putere din PSD se reconfigura în jurul lui Ciolacu, care era nerăbdător să preia controlul asupra partidului și să consolideze poziția sa. În contextul schimbărilor politice și al presiunilor interne, Dăncilă a fost supusă aceleași destinații ca și predecesorii săi care au pierdut alegerile.

Pentru actualul lider al PSD, Marcel Ciolacu, există o preocupare constantă legată de menținerea puterii. Ciolacu se confruntă cu dilema de a menține controlul din funcția de premier fără a-și risca poziția printr-o candidatură prezidențială care nu poate fi complet controlată. Teama de a nu repeta greșelile predecesorilor și de a nu fi „mazilit” este un factor determinant în strategia sa politică. Această dinamică internă a PSD este influențată de o structură complexă, în care liderii locali, adesea denumiți „baroni locali”, joacă un rol crucial în determinarea puterii centrale. Raportul de putere între liderii locali și conducerea centrală a partidului a variat de-a lungul timpului, dar influența liderilor locali a fost constantă în modelarea politicii interne a PSD.

Ion M. Ioniță, analist politic, explică faptul că PSD este un partid mare cu o influență semnificativă a liderilor locali, care au avut un impact important asupra politicii interne a partidului. De-a lungul decadelor, echilibrul de putere dintre aceste grupuri a variat, dar competiția pentru influență a fost o constantă în cadrul partidului. Această dinamică a contribuit la practicile de „mazilire” a liderilor care au suferit înfrângeri electorale, cu scopul de a reconfigura puterea în interiorul partidului și de a răspunde schimbărilor politice.

Cristian Pîrvulescu, politolog, compară PSD cu alte partide, menționând că mitul liderilor care controlează absolut partidul, cum ar fi Viktor Orban, nu se aplică în România. PSD este un partid cu o structură de putere majoritară care necesită lideri capabili să mențină un nivel ridicat de încredere și susținere. Pierderea alegerilor compromite adesea șansele unui lider de a rămâne în fruntea partidului, din cauza presiunilor interne și a necesității de a menține o „dinamică ascendentă”.